Anchetă la MAI privind presiunile asupra martorului din dosarul tentativei de omor a lui Vlad Plahotniuc
Anchetă la MAI privind presiunile asupra martorului din dosarul tentativei de omor a lui Vlad Plahotniuc.
Solicitat de postul nostru de televiziune, purtătorul de cuvânt al IGP, Mariana Beţivu, a declarat ca Ion Olaru susține că mesajul său a fost denaturat, fapt ce reiese că acesta nu neagă existenţa uneia asemenea convorbiri cu martorul.
"Domnul Olaru a comunicat că mesajul lui a fost denaturat. Totodată, Inspectoratul Naţional de Investigaţii s-a autosesizat şi a adresat Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie în cadrul ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, urmează a fi demarată ancheta de serviciu.", a declarat MARIANA BEŢIVU, purtătorul de cuvânt al IGP.
Totodată, Procuratura Generală a declarat că nu comentează declarațiile care implică subiecte cu tentă politică.
Iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale a confirmat faptul că are în gestiune o astfel de declarație. "La această etapă, procurorii PCCOCS investighează multiaspectual informațiile difuzate în spațiul public, inclusiv sub aspectul pretinselor acțiuni de scurgeri de informații, dacă acestea se vor constata, atât pe interior, cât și în cazul persoanelor cu atribuții de aplicare a legii.”
PUBLIKA.MD aminteşte că site-ul 24h.md a publicat, astăzi, o înregistrare audio, care demonstrează că guvernarea, prin intermediul Procurorului General, vrea să influențeze depozițiile unui martor în dosarul tentativei de omor asupra fostului preşedinte al PDM, Vlad Plahotniuc.
CITEŞTE ŞI: (AUDIO) Un martor în dosarul tentativei de omor a lui Vlad Plahotniuc, PRESAT să-şi schimbe depozițiile de către guvernare