Anchetă la Maternitatea nr.1 din capitală! Un caz ieşit din comun va fi investigat de o comisie specială
Cazul ieşit din comun care a avut loc la Maternitatea numărul 1 din capitală, unde o infermieră a încurcat trupurile neînsufleţite ale doi bebeluşi, va fi investigat de o comisie specială. Pe acest fapt a fost iniţiată o anchetă de serviciu. Despre aceasta a anunţat, astăzi, şeful Direcţiei sănătate a Primăriei Capitalei, Mihai Moldovanu.
"De dimineaţă la instituţie s-a deplasat o comisie pentru a investiga cazul. Ce s-a întâmplat este inadmisibil. Din ceea ce ştiu şi s-a văzut sunt erori care vor fi sancţionate administrativ. Trebuie să clarificăm cum s-a ajuns să se încurce două cadavre. Comisia va scoate la iveală erorile comise de administraţia instituţiei, dar şi de cei care sunt drept responsabili de acest proces. Se va face o analiză amplă în cadrul acestui spital", a menţionat Moldovanu.
În acest context, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut ca cei care se fac vinovaţi de acest caz să fie pedepsiţi conform legii în vigoare.
"O astfel situaţie nu ar trebui să aibă loc în cadul unei astfel de instituţii. Trebuie să se prezinte o explicaţie. Să vedem despre ce este vorba: neatenţie sau eroare. Nu se deschide uşa aşa la nimereală. Sunt inscripţii. Cer să se facă o anchetă de serviciu, iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere", a declarat edilul capitalei.
Publika.md aminteşte că la Maternitatea numărul 1 din capitală, o femeie, care a născut prematur o fetiţă moartă, a primit de la infirmieră corpul neînsufleţit al unui băiat.