Andi Cristea: Dacă suspendăm finanțarea şi reevaluăm Acordul de Asociere, Moldova se va scufunda în apele tulburi ale vecinătății estice
Suspendarea finanţării şi reevaluarea Acordului de Asociere ar scufunda Moldova în apele tulburi ale vecinătății estice. Iar dacă politicienii europeni nu vor lucra împreună, Moldova nu va progresa. Declaraţia a fost făcută de europarlamentarul român, Andi Cristea, într-un interviu pentru Europa Liberă.
"Ori avem o viziune și ne-o asumăm cu toții, de la stânga europeană până la dreapta europeană, împreună cu prietenii și colegii noștri liberal-democrați europeni, fie spunem clar, cum a spus PPE, că vrem suspendarea finanțării pentru Republica Moldova sau vrem reevaluarea Acordului de Asociere, așa cum președintele PPE a declarat în august. Lucrurile astea mi se par foarte, foarte periculoase, pentru că ar scufunda Moldova în apele tulburi ale vecinătății estice și eu, personal, nu-mi doresc acest lucru", a declarat Cristea.
Totodată, eurodeputatul român a mai declarat că în ultimele luni, PPE a cerut mai multe discuţii despre Republica Moldova. Potrivit lui Cristea, acesta ar putea fi un un semnal foarte subtil de descurajare nu doar pentru Moldova, dar și pentru Ucraina, Georgia.
"În ultimele luni, în ultimul an cred că au existat, dacă socotim și dezbaterea de astăzi, trei discuții, trei dezbateri pe Republica Moldova, cerute de PPE. Cea de săptămâna asta, la care ne referim, desfășurându-se cu o lună doar înainte de summitul Parteneriatului Estic. Și mă întreb eu: nu cumva e un semnal foarte subtil de descurajare nu doar pentru Moldova, dar și pentru Ucraina, Georgia ca ele, aceste state să nu aibă ambiții sporite de la summitul de la Bruxelles, că tot vorbesc țările respective, așa cu jumătate de gură, despre perspectiva europeană", a spus Andi Cristea.
CITEŞTE ŞI: Dezbateri la Strasbourg: Moldova are nevoie de susținerea financiară a Uniunii Europene
PUBLIKA.MD aminteşte că ieri, la Strasbourg, au avut loc discuţii despre situaţia din Republica Moldova. Mai mulţi eurodeputaţi au ajuns la concluzia că Moldova are nevoie de susținerea financiară a Uniunii Europene, altfel ar putea să ajungă iar în zona de influență a Rusiei.
De asemenea, europarlamentarii au menționat că Moldova înregistrează progrese în implementarea reformelor, iar economia este în creștere.
Politică
- Filip, la New York: Mizăm pe sprijinul partenerilor slovaci în implementarea agendei de reforme privind Acordul de Asociere cu UE
- Moldova va primi 5,5 milioane de euro din partea UE. Pentru ce vor fi utilizaţi banii
- Premierul Pavel Filip: Moldova îşi doreşte o perspectivă clară oferită de Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului Estic
- Parlamentul European va crește la 619 milioane de euro alocările din 2018 pentru statele din Vecinătatea estică, inclusiv Moldova
- Andrian Candu a adus scuze României pentru declarațiile tăioase ale președintelui Igor Dodon
- Parlamentul European cere Marii Britanii să renunţe la discriminarea cetățenilor din UE