Andi Cristea, despre declaraţiile lui Dodon privind utilizarea abuzivă a fondurilor UE: Demonstrează iresponsabilitate politică
Delegația pentru Republica Moldova și Comisia pentru control bugetar (CONT) au organizat, astăzi, o ședință comună în care au fost discutate și verificate factual declarațiile președintelui Igor Dodon conform cărora aproximativ jumătate din banii europeni destinați Republicii Moldova ar fi fost furați la Chișinău.
Europarlamentarul Andi Cristea, președintele Delegației pentru Republica Moldova, a menţionat că declarațiile președintelui Igor Dodon nu au legătură cu realitatea și demonstrează iresponsabilitate politică.
"Declaraţiile făcute de un şef de stat sunt importante şi sunt luate în serios de către UE. Ceea ce spunea dl. Dodon, însă, este complet greşit. Am avut astăzi o discuţie împreună cu comisia pentru control bugetar, împreună cu Pirrka Tapiola, şeful delegaţiei UE la Chişinău, pentru a discuta şi verifica practic declaraţiile pe care preşedintele Dodon le-a făcut. Concluzia a fost că, de fapt, sunt alegaţii. Banii nu au fost furaţi şi noi practic am fost puşi în situaţia de a verifica, de a da un răspuns la declaraţii politice, nu factuale. Pentru că eu sunt convins că dl Dodon ştie faptul că aceşti bani nu pot fi furai, pentru că sunt atent monitorizaţi, că ei nu pot ajunge în buzunare private. Însă el, care este practic un vector al Moscovei, foloseşte aceste declaraţii doar de o manieră politică, nu tehnică. Ele nu reflectă chestiuni reale", a menţionat europarlamentarul român.
Amintim că la începutul lunii mai, în presă au apărut informații precum că Parlamentul European ar putea amâna acordarea ajutorului financiar de 100 de milioane euro pentru Republica Moldova, iar președintele Igor Dodon a declarat că salută această inițiativă. La rândul său, președintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a acuzat pe Igor Dodon de iresponsabilitate.
Politică
- Andi Cristea DĂ ASIGURĂRI că asistenţa financiară din partea UE va ajunge neîntârziat în Moldova
- Igor Dodon: Renato Usatîi este un bandit și tot timpul a fost. Clovnii nu au ce căuta în politică
- "E un pas bun înainte". Europarlamentarul, Andi Cristea apreciază asistenţa financiară acordată Republicii Moldova