Andre Greipel a câştigat cursa Down Under Classic din Australia
Rutierul german Andre Greipel a câştigat cursa ciclistă Down Under Classic de la Adelaide, fiind cronometrat pe distanţa de 51 kilometri, cu timpul de o oră trei minute şi 17 secunde. Anul trecut, Greipel a încheiat această distanţă cu o secundă mai repede şi a stabilit recordul competiţiei.
Greipel a fost urmat în clasament de norvegianul Edvald Boasson Hagen şi de australianul Heinrich Haussler. Un alt favorit al acestei curse, Alessandro Petacchi a dezamăgit. Italianul s-a clasat doar pe locul zece.
Down Under Classic este o cursă de pregătire pentru prima competiţie din circuitul World Tour Race al Uniunii Internaţionale de Ciclism, Tour Down Under. Cele şase etape ale competiţiei se vor desfăşura între 22 şi 27 ianuarie în Australia.