Andreea Marin Bănică a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru Publika TV
Andreea Marin Bănică a declarat că a renunţat la televiziune, pentru a-şi creşte fiica şi a se dedica în exclusivitate familiei.
"Ca să am un timp semnificativ cu fiica mea, pentru că am ţinut foarte mult să-mi cresc copilul şi să mă simt aproape, să nu fiu un musafir la mine acasă, am renunţat la ceea ce făceam înainte, am renunţat la televiziune. A fost un sacrificiu, dacă pot să-i spun aşa, pentru că e o nouă etapă din viaţă şi o chestie pe care mi-am dorit-o asumat", a menţionat aceasta.
Fosta prezentatoare a emisiunii „Surprize, Surprize” a venit la Chişinău, pentru a anunţa lansarea unei campanii umanitare. Vedeta a acordat un interviu în exclusivitate pentru Publika TV, care va putea fi urmărit astăzi, la ora 17 şi 15 minute.
În acest interviu, fosta "Zână a surprizelor" a vorbit despre activităţile sale umanitare, dar şi despre viaţa personală.
Fosta prezentatoare spune că şi-a schimbat viaţa radical, dar că nu pierde pulsul vieţii mondene.
Andreea a ţinut să specifice că nu a plecat din televiziune: "Atunci când vreau să organizez o gală de răsunet, o fac. Atunci când mi-e dor să fac un documentar, nimic nu mă împiedică să-l fac".
Tot în interviul acordat pentru Publika TV, aflaţi şi despre adopţiile pe care le-a făcut vedeta, la distanţă, în China şi în Niger.
Andreea Marin Bănică a prezentat nouă ani la rând emisiunea "Suprize-Surprize" de la postul TVR1, care a fost cel mai urmărit spectacol de televiziune din ţara vecină.
În 2006, Andreea Marin Banică a devenit primul Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei pentru România.
- Andreea Marin a petrecut o zi cu deţinutele de la Rusca VEZI CUM A FOST
- La Chişinău se simte ca acasă. Interviu cu Ştefan Bănică Junior
- Andreea Marin a ajuns pe masa de operaţie
- Andreea Marin, din nou, la Chişinău. Ce i-a promis preşedintele ţării Nicolae Timofti FOTO
- Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr. divorţează, după un mariaj de 7 ani