Andrei Galbur a vorbit despre problema transnistreană la reuniunea Consiliul Ministerial al OSCE
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur a ţinut un discurs la cea de-a 23-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE care se desfăşoară la Hamburg în perioada 8-9 decembrie 2016.
Şeful diplomaţiei moldoveneşti a abordat chestiuni de actualitate de pe agenda OSCE, în particular, adaptarea organizaţiei la noile condiţii şi realităţi în contextul evoluţiilor în spaţiul de securitate al OSCE.
Totodată, ministrul s-a referit la necesitatea consolidării capacităţilor şi eforturilor organizației în vederea prevenirii şi gestionării crizelor din regiune, cât şi riscul perpetuării ostilităţilor în partea de est a Ucrainei pentru mediul regional de securitate.
În ce priveşte problematica conflictului transnistrean, Andrei Galbur a menţionat importanţa reluării, după o pauză de doi ani, a procesului de negocieri în formatul "5+2" prin reuniunea de la Berlin din 2-3 iunie curent. Ministrul a exprimat mulţumiri preşedinţiei germane la OSCE pentru aportul său valoros în acest sens.
Oficialul moldovean a ţinut să noteze determinarea autorităţilor de la Chişinău de a depune, în continuare, eforturi susţinute în vederea identificării unei soluţii cuprinzătoare şi durabile pentru problema transnistreană.
Şeful diplomaţiei moldoveneşti a subliniat necesitatea demarării discuţiilor pe chestiuni politice legate de elaborarea statutului juridic special al regiunii transnistrene, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în perimetrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional.
Viceprim-ministrul a reiterat, de asemenea, necesitatea retragerii trupelor şi muniţiilor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi a iniţierii unor discuţii pertinente în vederea transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional.
Politică
- OFICIAL! Andrei Galbur este noul ambasador al Republicii Moldova la Moscova
- Ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, va participa la reuniunea Consiliului OSCE de la Kiev
- Miniștrii Octavian Calmîc și Andrei Galbur, INVITAȚI SPECIALI la Fabrika! Subiectul discuțiilor
- CÂND şi UNDE ar putea avea loc o nouă rundă de negocieri în formatul "5+2"
- Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Galbur, invitat la emisiunea Fabrika. Ce subiecte vor fi discutate
- Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Victoria Nuland. Subiectele abordate de oficiali