Andrei Năstase pleacă la Moscova, la indicația lui Usatîi, pentru a se întâlni cu Karamalak
Liderul Partidului Demnitate și Adevăr Andrei Năstase, finul mafiotului fugar Victor Țopa, ar urma să plece la Moscova în aceste zile. Potrivit unor surse, el a fost chemat în capitala rusă la indicația lui Renato Usatîi, care se ascunde acolo de justiția moldovenească, scrie site-ul democracy.md.
Potrivit portalului, Renato Usatîi și Victor Țopa ar avea acum interese comune. Scopul lor ar fi să răstoarne guvernarea pentru a putea reveni în Republica Moldova și să pună mâna pe putere. Celor doi li s-a alăturat și cunoscutul hoț în lege Grigore Karamalak, alias Bulgaru, mai ales după ce autoritățile moldovenești au reluat investigațiile pe dosarul său.
Astfel, Andrei Năstase ar fi fost convocat Usatîi în calitate de intermediar între Karamalak, vecinul și prietenul mai vechi al primarului de Bălți și clanul Țopa, aflat în Germania. În discuții ar urma să intervină și reprezentanții serviciilor secrete rusesc care îl acoperă pe Usatîi.
Scopul discuțiilor este ca Năstase să o convingă pe Maia Sandu ca în schimbul susținerii pe care acesta i-o va acorda în turul doi de scrutin să-i grațieze și să obțină încetarea urmăririlor penale pe numele lui Karamalak și Usatîi.
Deplasarea va avea loc în următoarele zile, eventual săptămâna viitoare și va fi mascată ca un eveniment electoral în care Năstase ar urma să se întâlnească cu alegătorii.
Este de menționat că aproximativ în aceeași perioadă la Moscova se va afla și liderul socialiștilor Igor Dodon. Despre aceasta a anunțat însușii liderul PN Renato Usatîi. El a declarat că vor discuta despre susținerea lui Dodon în al doilea tur. Astfel. Nu este exclus că Dodon și Năstase se vor afla la Moscova cam în aceeași perioadă.
Amintim că Năstase s-a mai aflat la Moscova și în luna septembrie în aceeași perioadă cu Renato Usatîi. Presa a scris atunci că Năstase s-a întâlnit și cu Karamalak.
Andrei Năstase nu a confirmat, dar nici nu a infirmat deocamdată, preconizata sa vizită în Federația Rusă.