Andreu Lacondeguy a câştigat competiţia extremă Red Bull Rampage
Munţii din statul american Utah au găzduit o nouă competiţie extremă organizată de Red Bull. Zeci de ciclişti au încercat să parcurgă o distanţă extrem de grea, iar câştigător a devenit Andreu Lacondeguy, din Spania.
Spaniolul Andreu Lacondeguy a obţinut rezultatul carierei la ediţia din acest an a Red Bull Rampage, organizată în munţii din statul Utah, din SUA. După trei ani la rând în care s-a clasat pe locul trei, sportivul născut la Barcelona a câştigat competiţia din SUA.
"Vin de patru ani aici, dar încă nu am sentimentul că am participat la o competiţie cu adevărat periculoasă. Aveam o presimţire atunci când am ajuns aici că voi avea o evoluţie bună şi totul a mers aşa cum mi-am dorit", a declarat Lacondeguy.
Pe locul doi s-a clasat americanul Cam Zink, iar canadianul Brandon Semenuk a completat podiumul. În total, la competiţe au participat 20 de ciclişti din 11 ţări, iar unele porţiuni ale traseului au fost destul de periculoase şi au creat probleme unor sportivi.
Câştigătorii s-au desemnat în baza punctajului acordat de arbitri, care au apreciat cicliştii după mai multe criterii, cum ar fi stil, viteză şi reacţie.