Andrian Candu a discutat cu membrii Asociației Investitorilor Străini despre dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova
Agenda de reforme prioritare până la finele anului, precum și măsurile întreprinse pentru dezvoltarea mediului de afaceri în Moldova au fost discutate la o întâlnire a Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu membrii Asociației Investitorilor Străini (FIA).
Andrian Candu a declarat că autoritățile rămân consecvente în promovarea măsurilor de îmbunătățire a mediului de afaceri. Potrivit lui, unul dintre obiectivele guvernării pro-business este crearea condițiilor favorabile pentru o economie de piață prosperă, care va duce la creșterea nivelului de trai.
Președintele FIA, Alexander Koss, a salutat îmbunătățirea climatului investițional și deschiderea guvernării pentru discuții și schimb de opinii cu mediul de afaceri. Acesta a declarat că Asociația va continua să se implice și să colaboreze cu autoritățile pentru crearea unui mediu prietenos pentru investitori.
Părțile au discutat mai multe proiecte aprobate de Parlament privind sistemul tichetelor de masă, privind simplificarea procedurilor de ședere pe teritoriul țării noastre a specialiștilor din domeniul IT, de securizare și modernizare a sistemului financiar-bancar, privind Ghișeul unic, facilitarea condițiilor de desfășurare a activității economice, inclusiv reducerea numărului instituțiilor de control și al actelor permisive.
La începutul acestei luni a fost semnată a doua Foaie de parcurs Guvern - Parlament privind agenda de reforme prioritare până la finele acestui an. Acest document vine să probeze determinarea guvernării de a continua agenda de reforme pentru cetăţenii Republicii Moldova și să ofere previzibilitate în acțiunile autorităților. Documentul include aproape 60 de acțiuni în șapte domenii prioritare, inclusiv o serie de acțiuni importante pentru mediul de afaceri, investitori și sectorul financiar-bancar.
- Parlamentul îşi întăreşte relaţia cu Adunarea Populară de la Comrat. ÎNDEMNUL făcut de Andrian Candu
- Andrian Candu: Relansarea proiectelor de infrastructură, o prioritate pentru Moldova
- Președintele Parlamentului, nemulțumit de starea în care se află drumul de legătură cu Uniunea Europeană
- Când vom avea un nou Guvern. PRECIZĂRILE preşedintelui Parlamentului Andrian Candu
- Andrian Candu s-a întâlnit cu șeful misiunii FMI, Ben Kelmanson (FOTO)