Andrian Candu a reușit să convingă colegii din APCE că sunt pericole de derapaj anti-democratic promovate de actuala Guvernare (VIDEO)
Democratul Andrian Candu a denunţat abuzurile împotriva opoziţiei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Candu, care este membru al delegaţiei Republicii Moldova la APCE a mai reclamat limitarea libertăţii de exprimare şi de acţiune a membrilor partidelor de opoziţie şi a atras atenţia la încălcările de lege şi de procedură atunci când este ridicată imunitatea parlamentară a deputaţilor.
"Actuala guvernare a pornit o adevărată "vânătoare de vrăjitoare" împotriva liderilor şi membrilor partidelor de opoziţie. Se admit multiple abuzuri, încălcări ale legii şi de procedură atunci când este ridicată imunitatea parlamentară a deputaţilor. La APCE, am atras atenția partenerilor externi să urmărească îndeaproape schimbările pe care le face alianța ACUM-PSRM în Republica Moldova. Este un risc enorm ca această guvernare să fie un mare eșec", a menţionat candu.
Andrian Candu a subliniat că reprezentanţii noii puteri de la Chişinău au demis sute de profesionişti din simplul considerent că au lucrat în timpul precedentei guvernări. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care Republica Moldova se confruntă cu o lipsă acută de cadre din cauza că mulţi au plecat peste hotare. Potrivit membrului delegaţiei ţării noastre la APCE, deşi actuala coaliţie insistă asupra depolitizării instituţiilor, realitatea cu care ne confruntăm este alta. Exemplul invocat de Candu în cadrul sesiunii plenare a Adunării Generale a fost modul în care au fost numiţi judecătorii Curţii Constituţionale.
"Majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale, care au fost numiţi recent în funcţii, sunt membrii ai partidelor de la guvernare. Preşedintele Curţii Constituţionale este unul din liderii Partidului Socialiştilor, aflat la guvernare", a declarat Andrian Candu.
Deputatul democrat a mai denunţat în cadrul APCE faptul că cele mai importante legi adoptate în Republica Moldova nu au fost supuse unor expertize ale Comisiei de la Veneţia. În acest context, a invocat cazul când selectarea candidaţilor la funcţia de procuror general i-a revenit unei comisii guvernamentale şi nu Consiliului Superior al Procurorilor, aşa cum prevede Constituţia.
Spre finalul discursului, Andrian Candu s-a referit la alegerile locale şi parlamentare anticipate din 20 octombrie, menţionând că este foarte important ca autorităţile de la Chişinău să asigure un proces electoral democratic.
Din păcate însă, a precizat Candu, unor candidaţi independenţi li s-a refuzat înregistrarea în cursa electorală. În context, deputatul democrat a cerut Consiliului Europei să monitorizeze minuţios situaţia din Republica Moldova.
Republica Moldova este reprezentantă la APCE de către președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Doina Gherman, care este şeful delegaţiei, vicepreședintele Comisiei mediu și dezvoltare regională, Inga Grigoriu și Andrian Candu, membru al Comisiei politică externă și integrare europeană.
- Ucraina nu va participa la următoarea sesiune a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
- Polonia NU va participa la sesiunea de toamnă a APCE, în semn de solidaritate cu Ucraina
- APCE: Emmanuel Macron vrea să acţioneze împotriva deturnării dreptului de azil
- APCE a votat o rezoluție cu privire la Republica Moldova prin care se arată îngrijorată de lipsa de transparență în cazul numirii judecătorilor CC