Andrian Candu a tras linia la final de an: Aleşii poporului au reuşit să scoată ţara din criză
Reforma Procuraturii, a sistemului electoral, îmbunătățirea mediului de afaceri sau combaterea corupției. Sunt câteva din realizările Parlamentului în cei patru ani de mandat. Şeful legislativului, Andrian Candu, a tras linia la final de an şi a menţionat că, în această perioadă, aleşii poporului au reuşit să scoată ţara din criză.
Printre principalele reuşite punctate de Candu se numără reforma Procuraturii.
"La ora actuală există două procuraturi specializate aticorupţie şi de lucptă împotriva crimei organizate. Există o altă modalitate de promovare sau de intrare în carieră, există o autonomie a procurorilor şi Procurorul General deja este numit altfel prin concurs la Consiliul Superior al Procurorilor, ca ulterior numit de preşedintele Republicii Moldova", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
Au urmat o serie de reforme pentru a îmbunătăţi sistemul financiar bancar şi au fost implementate măsuri pentru combaterea corupţie, a mai adăugat şeful legislativului. Nu în ultimul rând, aleşii au pus un mare accent pe proiectele sociale, printre care introducerea tichetelor de masă. O realizare este şi "Arena Chişinău".
"Fără investiţii în infrastructura sportivă noi nu vom reuşi, iar performanţele inclusiv pe tărâmul sportului crează şi sentimentul de patriotism şi de dragoste faţă de ţară", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
Legislativul îşi încheie mandatul şi cu unele restanţe. Andrian Candu consideră că cea mai mare nereuşită este că actuala legislatură nu a dus la bun sfârşit reforma justiţiei.
"Aici mă refer în mod special şi la modificarea Constituţiei în tot ce înseamnă Consiliul Superior al Magistraturii, numirea judecătorilor. Deşi s-au făcut unele acţiuni, există o legislaţie destul de bună, dar încă se puteau face mai multe", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
Şeful legislativului a mărturisit că îşi asumă deciziile luate în toţi aceşti patru ani, care au fost şi cu bune şi cu rele. În perioada 2015-2018, Parlamentul a votat aproximativ 1300 de acte legislative, dintre care 900 sunt legi şi peste 300 sunt hotărâri. Totodată, au fost organizate 13 comisii de anchetă şi audiate aproximativ 200 de rapoarte în plen.
- Guvernul şi-a asumat ALOCAŢIA UNICĂ pentru încă 61 de mii de pensionari (VIDEO)
- Gala AOAM. Vlad Plahotniuc: Guvernul va continua şi în 2019 să stimuleze mediul de afaceri (FOTO)
- Mesajul de Crăciun al preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu: Crăciun fericit și la mulți ani Moldova
- Liderii asociaţiilor unioniste vor participa la alegerile parlamentare din 2019