Andrian Candu: Acordul de Asociere este unul dintre cele mai importante acte pentru ţară
Vicepreşedintele Parlamentului, Adrian Candu, susţine că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană este unul dintre cele mai importante acte pentru Republica Moldova. Parlamentarul se angajează să voteze pentru ratificarea acordului, scrie ipn.md.
"Este unul dintre cele mai importante acte pentru Republica Moldova, în istoria ei. Va ajuta să transformăm ţara, să ne dezvoltăm şi să recuperăm ceea ce nu am reuşit să facem în 20 de ani. Acordul îl consider unul fundamental pentru viitorul ţării şi sper, cu ajutorul lui, ne vom apropia cât mai repede de valorile şi standardele occidentale", a declarat Andrian Candu.
Publika.md aminteşte că, pe 29 noiembrie 2013, în cadrul celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere, o componentă esențială a căruia este Zona de Liber Schimb. Acordul va fi semnat pe 27 iunie. Autorităţile îşi propun să-l ratifice până la sfârşitul sesiunii parlamentare curente.
Politică