Andrian Candu: Anul viitor vom trece de la perioada de tranziție la una de creștere prin economii
Republica Moldova a trecut cu succes de ședința Cosiliului de Directori a Fondului Monetar Internațional, a anunțat speakerul Andrian Candu, care a adus mulțumiri colegilor din Parlament pentru munca depusă.
"Noi am trecut cu succes de ședința Consiliului de Directori a FMI. Directorii și experții FM au remarcat reformele și toate procesele pozitive care au loc în Republica Moldova.
Au dat notă pozitivă și prin asta au aprobat următoarea tranșă de surse financiare și am trecut la următorul nivel de cooperare cu Fondul Monetar Internațional. Au fost apreciate reformele și procesele, a fost apreciată creșterea economică, stabilitatea financiară și potențialul care există pentru anul viitor.
Fondul Monetar Internațional a menționat în toate documentele sale de acum 2 zile că, există deja o bază bună în Moldova, anul viitor o să avem o creștere semnificativă și o să trecem de la perioada de tranziție la una de creștere prin economii și prin procesele care se vor realiza.
La fel vreau să remarc și rezultatul bun în cooperarea cu UE la nivel de reforme care au fost interprise în perioada 2016-2017 și respectiv nota dată de UE, inclusiv plata care a fost facută prin suportul financiar.
Vreau să aduc mulțumiri colegilor din Parlament care au muncit cot la cot ca o echipă.
Vreau să aduc muțumiri colegilor din Guvern și din alte intistuții pentru rezultatul legat de reforme și de toate dezvoltarile care au avut loc", a comunicat Președintele Parlamentului Andrian Candu
- Moldova, lider în Europa de Est şi Centrală după ritmul de creştere economică
- Andrian Candu: CEC a înregistrat progrese constante în edificarea unei instituții independente și echidistante
- De la haos, la DEZVOLTARE. Analiştii cred că economia Republicii Moldova va creşte considerabil datorită reformelor