Andrian Candu: Astăzi noi am votat câteva proiecte de legi care cu siguranță vor aduce un beneficiu direct și imediat cetățenilor
"Astăzi noi am votat câteva proiecte de legi care cu siguranță vor aduce un beneficiu direct și imediat cetățenilor". Este declarația făcută de președintele Parlamentului Andrian Candu, în cadrul ședinței parlamentare.
Oficialul s-a referit la toate pachetele de legi care au fost aprobate astăzi în Parlament, dar și despre beneficiile acestora.
"Comisiile parlamentare și-au făcut munca foarte bine în ultimele săptămâni, în așa fel încât au pregătit cele mai importante proiecte de legi care erau pe lista priorităților, atât din partea Guvernului Republicii Moldova, cât și din partea deputaților.
Am venit cu o agendă foarte mare, de aproape 60 de acte normative în 2 zile, care astăzi practic vreo 50 au fost discutate și aprobate. Mâine vom vorbi despre data alegerilor.
Aș vrea să mă refer în mod special la reformele care au fost astăzi aprobate în plenul Parlamentului. Poate unii o să spună că e un gest electoral, că e ultimul an înainte de alegeri, dar de fapt le-aș răspunde că este rodul reformelor și a activității care a fost depusă până acum.
Cea mai importantă reformă care a ofst astăzi aprobată, cu intrare în vigoare de la 1 octombrie 2018 ține de reducerea impozitelor, și respectiv creșterea veniturilor populației.
Este pentru prima dată în istoria țării când noi nu impozităm minimul de existență. Noi am crescut scutirea persoanlă de la 11 mii de lei pe an, la 24 de mii de lei. Suma de 24 de mii de lei din venituri pe an nu va fi impozitată, iar asta înseamnă că fiecare cetățean va avea venituri suplimentare, mai ales ne referim la cei săraci, deoarece minumul lor de existență este mai impotant decât la cei bogați.
Mai mult, scad contribuțiile sociale, o reformă foarte importantă deoarece fiecare angajator și angajat va simți lucrul ăsta prin faptul că au scăzut de la 23 la 18 la sută contribuțiile de asigurării sociale.
S-au redus ratele de impozitare, iar acum în loc de 18 la sută și 7 la sută, vor fi 12 la sută. Este o experință foarte bună în foarte multe țări. Practic doar Moldova mai avea rate progresive, iar noi am identificat că cea mai bună rată pentru Moldova este de 12 la sută.
De această rată va beneficia în primul rând populația medie și cea mai săracă, deoarece am văzut unele speculații că vor beneficia bogații. Bogații vor fi impozitați cu taxa de lux, iar pentru toate bunurile de lux, bogații au o taxă suplimentară.
Eu regret că cei ce se cred socialiști n-au fost astăzi în sală să țină pipet cu argumente pe marginea acestor subiecte.
A fost discuții și pe marginea declarării volunatre a bunurilor. Acum noi am găsit cea mai bună formulă de declarare a bunurilor, în așa fel încât să nu beneficieze de aceste proceduri demnitarii statului sau cei care au fost implicați în frauda bancară.
Deci, sunt scoși de la aplicabilitatea legii pentru președinți de state, prim-miniști, miniștri, deputați, toți cei care s-au aflat la conducerea statului din 2009 și până în prezent.
La fel și conducerea acelor bănci care sunt cu probleme în frauda bancară, precum și persoanele care sunt anchetate în frauda bancară", a spus președintele Parlamentului Andrian Candu.
De asemenea, oficialul s-a referit și la comportamentul opoziției, sugerându-le să-și doneze salariul pentru că au lipsit de la muncă.
"Vreau să mă refer și la comportamentul opoziției. Ei au plecat din sală când se discutau reforme importante și este regretabil că nu au rămas aici să-și expună eventual părerea prin contra argumente.
Așteptăm ca să-și doneze salariul pe astăzi, au lipsit de la muncă, chiar dacă au pretins că boicotează sau că își exprimă boicotul față de reformele respective.
Considerăm că ajunge să auzim doar critici pe toate proiectele care vin în beneficiul cetățenilor, indiferent că vorbim despre Arena Chișinău, Drumurile Bune, tichetele de masă sau despre Prima Casă, și este cazul ca Guvernarea să vină deja cu unele măsuri clare și concrete pentru cetățeni. Astăzi noi am votat câteva proiecte de legi care cu siguranță vor aduce un beneficiu direct și imediat cetățenilor, mai ales începând de la 1 octombrie, dacă vorbim despre reforma fiscală", a spus Andrian Candu.
- Andrian Candu, despre progresele înregistrate în formatul 5+2: O agenție a Republicii Moldova va avea filiale la Tiraspol și Râbnița
- Andrian Candu: Numirea lui Kozak ca responsabil de relaţiile comercial-economice cu Moldova, mesaj important de la Kremlin
- Andrian Candu despre declarațiile făcute de Veaceslav Negruță: Aberație și lipsă de profesionalism
- Candu a convocat Platforma de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova