Andrian Candu convoacă reprezentanţii societăţii civile la o şedinţă pe marginea raportului Kroll
Rezultatele preliminare ale investigației realizată de compania americană Kroll privind situația de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank vor fi discutate mâine, în cadrul unei ședințe, convocată de președintele Legislativului, Andrian Candu.
La discuții vor participa lideri și formatori de opinie ai societății civile, dar și reprezentanții mass-media cu profil economic.
La ședința Parlamentului de săptămâna trecută, Candu a insistat ca raportul companiei internaționale să fie făcut public. Potrivit rezultatelor investigației, prezentate anterior în Guvern, în perioada 2012 - 2014, controlul asupra celor trei instituții financiare a fost preluat în urma mai multor acţiuni coordonate şi ascunse. Astfel, suma creditelor şi a datoriilor faţă de bănci a depăşit 13 miliarde de lei.
Compania Kroll a început investigaţiile în data de 11 februarie.