Andrian Candu: Cu România alături, drumul Republicii Moldova spre UE este mai ușor de parcurs
”Cu România alături, drumul Republicii Moldova spre UE este mai ușor de parcurs. Dincolo de dispute politice, Republica Moldova și România vor desfășura împreună proiecte frumoase”, a declarat Președintele Parlamentului Andrian Candu la întrevederea cu Prim-ministrul României Viorica Dăncilă.
Andrian Candu a menționat că Parlamentul Republicii Moldova va oferi sprijin în continuare pentru implementarea proiectelor moldo-române aflate în curs de desfășurare. Este vorba de proiectul de interconectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană și asigurarea securității energetice a țării noastre, proiectul SMURD, susținerea investițiilor românești, inclusiv în domeniul financiar.
La rândul său, Viorica Dăncilă a menționat că România va continua să sprijine Republica Moldova pe calea integrării europene, prin susținerea mai multor proiecte comune. ”În anul centenarului și în cel premergător preluării președinției Consiliului UE trebuie să avem mai multe proiecte comune. România a fost și va fi ambasadorul Republicii Moldova la nivel european”, a subliniat Prim-ministrul României.
Viorica Dăncilă a propus ca prima ședință comună de Guverne, planificată pentru primul semestru al anului curent să fie completată cu o ședință comună între Parlamentele Republicii Moldova și României.
- Premierul României a ajuns la Chișinău. Viorica Dăncilă a fost întâlnită de prim-ministrul Pavel Filip
- Pavel Filip: România rămâne a fi cel mai consecvent susținător al Republicii Moldova
- Premierul român, Viorica Dăncilă: Vom continua să investim în modernizarea Republicii Moldova
- Prim-ministrul Pavel Filip și Premierul României, Viorica Dăncilă, au reiterat dorința de a consolida în continuare cooperarea bilaterală