Andrian Candu: Curtea Constituțională a soluționat conflicte de ordin juridic și politic între autorități
Președintele Parlamentului Andrian Candu a participat la deschiderea Conferinței internaționale "Evoluția controlului constituțional în Europa: lecții învățate și noi provocări".
Speakerul a menționat că, deși autoritățile mai au de muncit pentru ca Republica Moldova să devină un stat cu adevărat de drept, cu o justiție care să corespundă așteptărilor, aceasta ar trebui să se producă prin eforturi conjugate ale tuturor puterilor statului, iar rolul instanţei de jurisdicţie constituţională este covârșitor.
"Independenţa Curţii Constituţionale trebuie protejată de orice interferențe politice, iar atitudinea faţă de deciziile instanţei constituţionale trebuie să fie respectuoasă și direct proporțională cu nivelul de maturitate politică al guvernărilor şi a societății în ansamblu", a declarat Andrian Candu.
Potrivit Președintelui Parlamentului, analiza jurisprudenței Curții Constituționale demonstrează că legea supremă a țării nu este utilizată în interese politice sau de grup.
"În ultima perioadă, rolul Curții Constituționale a fost unul definitoriu în soluționarea conflictelor de ordin juridic și politic între autorități. Prin adoptarea Hotărârii privind constituționalitatea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Curtea Constituțională a subliniat că procesul de integrare europeană a Republicii Moldova este un element definitoriu al identităţii constituţionale, iar orice altă orientare contrară este a priori neconstituţională", apunctat Andrian Candu.
În context, Președintele Parlamentului a remarcat că asigurarea valorilor europene pe care și le-a asumat Republica Moldova odată cu semnarea Acordului de Asociere constituie un moment fundamental pentru justiția constituțională. Din acest motiv, actele Curţii Constituţionale reflectă direcțiile de dezvoltare a societății, fiind garantul drepturilor și libertăților omului.
Conferința internațională "Evoluția controlului constituțional în Europa: lecții învățate și noi provocări" a fost organizată de Curtea Constituțională în cooperare cu Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, cu participarea judecătorilor din 22 de curți constituționale din străinătate. La eveniment a fost prezent și Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.