Andrian Candu, despre Codul de conduită a partidelor în timpul campaniei electorale: Se simte deja în aer o luptă electorală dură
Între concurenții electorali trebuie să existe anumite limite, iar Codul de conduită a partidelor în timpul campaniei electorale este binevenit. De această părere este președintele Parlamentului, Andrian Candu.
"Este adevărat că noi avem o legislație care clar care este cadrul juridic pentru comportamentul partidelor sau concurenților electorali.
În același timp este o practică internațională și mai ales valabilă pentru Europa, Consiliul Europei, Comisia de la Veneția și OSCE, cei care sunt responsabili de monitorizarea alegerilor, sugerează și vin cu sugestii ca să existe un cod de conduită a concurenților electorali pe procesul exercițiului democratic al alegerilor.
Nu este pentru prima dată când ar exista un astfel de cod, din câte cunoaștem CEC-ul în precedentele sale activități legate de alte alegeri mai lansau alte idei.
Noi considerăm că se simte deja în aer o luptă electorală dură, pe alocuri cu depășirea unor emoții și a liniilor roșii, și probabil ar fi foarte bine ca între concurenții electorali să existe acele linii din punct de vedere al eticii. Lupta politică presupune luptă politică și toți trebuie să ne comportăm în anumite limite etice.
Noi solicităm un cod de etică pentru sursele media și toți ci care vor mediatiza Campania Electorală. Vedem că este confruntare și între televiziuni. Trebuie să existe anumite limite", a spus președintele Parlamentului Andrian Candu.
Amintim că PDM a solicitat Comisiei Electorale Centrale şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului să pună cât mai curând la dispoziţia viitorilor concurenţi electorali Codul de conduită în timpul campaniei electorale.
Democraţii declară că sunt gata să semneze acest document în orice moment. Solicitarea vine după ce, potrivit PDM, unele partide și ONG-uri au încălcat legislația electorală, încercând astfel să influențeze rezultatul scrutinului de anul viitor.
- Andrian Candu la FoxNews: Suntem în pericol. Putin încearcă să reconstruiască Uniunea Sovietică
- Cunoaște-ți Parlamentul: 24 de elevi din Ungheni, Criuleni, Hâncești și Chișinău și-au testat cunoștințele privind procesul legislativ
- Andrian Candu: Vom încerca să nu folosim tribuna Parlamentului ca loc pentru dezbateri şi lupte politice