Andrian Candu, despre LEGEA AMNISTIEI: Nu mai există niciun fel de îngrijorare din partea partenerilor noştri, FMI
Legea privind declararea voluntară a bunurilor şi stimularea fiscală, care a intrat în vigoare la 1 octombrie curent, va fi dezbătută astăzi în plenul Parlamentului. O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele parlamentului, Andrian Candu.
"O lege intrată în vigoare la 1 octombrie este cea despre declararea voluntară a bunurilor, cunoscută ca şi legea amnistiei. Am mai spus în faţa voastră că dacă vor exista chestiuni pe care noi trebuie să le coordonăm cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială şi dacă partenerii noştrii care sunt Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială în baza unor evaluări şi a misiunilor tehnice care urmează să fie la Chişinău, ele au fost pe parcursul lunii septembrie şi octombrie la Chişinău, se va constata că trebuie să mai intervenim în legislaţie pentru a mai corecta sau a mai ajusta unele chestiuni ca să asigurăm că nu există nici macăr cât negru sub unghie vreo probabilitate de spălare de bani, de persoanele care sunt responsabile să facă declaraţii de venituri, cum sunt cele sub pachetul de integritate, să nu poată să facă ei declararea voluntară.
Chiar aici am discutat şi am răspuns la întrebări: ce se întâmplă cu rudele şi multe altele. După acele misiuni tehnice ale Fondului Monetar Internaţional s-au găsit unele precizări care trebuie făcute în lege şi respectiv s-a elaborat proiectul de lege.
Astăzi Guvernul vine cu viziunea sa, cu avizul său şi astăzi în plenul Parlamentului după masă se vor aproba aceste ajustări a legislaţiei, ceea ce a fost agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială". Şi astfel aici se încheie capitolul respectiv, nu mai există niciun fel de îngrijorare din partea partenerilor noştri. Şi sper că după aceste aprobări ei vor face şi declaraţii în acest sens", a spus preşedintele parlamentului, Andrian Candu.
PUBLIKA.MD aminteşete că legea amnistiei a fost adoptată de Parlament la sfârșitul lunii iulie și face parte din pachetul de documente privind reforma fiscală.
Legea privind declararea voluntară a bunurilor și stimularea fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel documentul prevede ca cetățenii care până acum nu și-au declarat imobilele, mașinile și banii vor putea să o facă plătind un impozit de doar trei la sută și, astfel, să intre în legalitatea bunurilor.
Însă, de această declarare voluntară nu vor putea beneficia cei care ocupă sau au ocupat funcții publice după anul 2009. E vorba de şefi de stat, deputați, prim-miniștri, miniștri, judecători sau procurori.
Din listă mai fac parte directorii sau adjuncții SIS, CNA, dar şi toți conducătorii băncilor private lichidate şi persoanele care au beneficiat de credite frauduloase de la Investprivatbank, BEM, Banca Socială și Unibank.
- Comisia Juridică a Parlamentului: Agitaţia electorală ar putea fi permisă în ajun şi de alegeri
- Dodon REFUZĂ să promulge noul proiect al Codului Audiovizualului. Candu: Libertatea presei, un subiect în afara contextului electoral
- Andrian Candu o acuză pe Maia Sandu că încearcă să fugă de Comisia de anchetă în scandalul Open Dialog
- Codul Audiovizualului, votat în mod repetat în Parlament. Constituția îl obligă pe Igor Dodon să promulge