Andrian Candu despre Orăşelul European: Acest proiect al UE este cel mai bun model de dezvoltare din lume
În Parcul Ştefan cel Mare din Capitală a avut loc deschiderea oficială a Orăşelului European, eveniment organizat de către Delegaţia UE în Republica Moldova, în cadrul căreia a vorbit şi Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
"Iată deja câţiva ani la rând, Delegaţia UE şi statele membre ale UE organizează un frumos eveniment în fiecare an de ziua Europei prin acest frumos Oraş European prin care cetăţenii Republicii Moldova şi locuitorii chişinăului pot vedea, simţi, auzi ce înseamnă fiecare stat membru al UE, cât de diferite sunt statele UE de la gust, simţ şi vedere, şi în acelasi timp cât de unite sunt pe baza unor regului şi a unor valori.
Acest grandios proiect al UE este probabil cel mai bun model de dezvoltare din lume. Zeci de ani Uniunea Europeană a crescut, s-a dezvoltat şi a ajuns astăzi cea de-a doua piaţă din lume şi după putere şi după valori.
Spre un astfel de model vrem ca Republica Moldova să tindă, deja de patru ani Moldova a semnat acordul de asecoere şi cel de liber schimb. Cetăţenii noştri circulă în UE fără vize şi pot vedea ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. În fiecare zi Moldova este tot mai aproape de UE, pe zi ce trece cu muncă şi cu răbdare noi ne integrăm în UE, chiar dacă la ora asta suntem doar un stat asociat UE.
Mulţumesc statelor UE pentru încrederea cu care ne tratează şi suportul pe care îl acordă Republicii Moldova ca să devină cât mai aproape de marea familie UE. Multumim tuturor celor care au contribuit la oragnizarea unui astfel de eveniment frumos şi sper că această tradiţie când republicqa Mova va deveni membru al Uniunii Europene, şi deoarece astăzi este Eurovisionul să ţinem pumnii pentru echipa ce ne reprezintă ţara, cine ştie poate câştigăm în acest an Eurovisionul", a spus Preşedintele parlamentului Andrian Candu.
Astfel timp de două zile în cadrul evenimentului, vizitatorii vor cunoaşte mai multe despre cultura şi bucătăria ţărilor europene la corturile instalate de ambasade în Parcul central.