Andrian Candu, despre REFERENDUM: Îl considerăm un rezultat bun al PDM. Inițiativa noastră a fost susținută de cetățeni
În cadrul briefingului de presă al PDM, Andrian Candu le-a mulțumit tuturor cetățenilor care au votat pentru referendum. De asemenea, oficialul a mai spus că "odată ce parlamentul își va începe activitatea, PDM va pregăti toate mecanismele necesare pentru a lansa procedurile legale de modificare a constituției privind acele schimbări".
"Mulțumesc tuturor cetățenilor care au votat subiectele care au fost expuse la referendum.
Vreau să atrag atenția că referedumul a fost susținut și au participat nu doar simpatizanții PDM. Odată ce parlamentul își va începe activitatea, PDM va pregăti toate mecanismele necesare pentru a lansa procedurile legale de modificare a constituției privind acele schimbări.
Îl considerăm un rezultat bun al PDM, că inițiativa noastră a fost susținută de cetățeni ", a spus președintele parlamentului Andrian Candu.
De asemenea, Candu a mai fost întrebat și despre inițiativele Blocului ACUM, referitoare la demiterea mai multor directori și șefi ai instituțiilor de stat.
"Orice inițiativă a oricărui partener poate fi discutată și se găsesc soluții. Nu am văzut niciun text de proiect de lege ca să mă pot expune. Cert este faptul că PDM va susține orice inițiativă legală.
Pentru a ajunge un subiect pe ordinea de zi, parlamentul trebuie să fie funcțional. Nu poate fi discutat niciun subiect dacă nu există structurile funcționale. De aceea și trebuie să existe dialogurile", a spus președintele parlamentului, Andrian Candu.
- ACUM refuză totul. Ar putea fi un pas spre anticipate
- Analiști politici: Refuzul blocului ACUM, un pas spre anticipate. Alegerile anticipate presupun cheltuieli enorme
- Andrian Candu: Am putea oferi blocului ACUM conducerea viitorului Guvern
- Ar putea fi Vlad Plahotniuc viitorul prim-ministru? Ce a spus Andrian Candu