Andrian Candu, despre un nou raport Kroll: Când va fi gata
Cel de al doilea raport al companiei Kroll privind investigarea fraudei bancare va fi gata, cel târziu în luna mai al acestui an. Iar în documentul vor apărea nume concrete ale celor implicați în aceasta schemă.
Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu în cadrul conferinței on-line, organizate în premieră.
"Problema finalizării sau publicării raportului-2 este legată de fază de arestare, sau localizarea și arestarea a activelor de peste hotare. Raportul-2 deja prevede clar indentificarea beneficiarilor și indentficarea locațiilor", a spus președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Andrian Candu a mai menționat că a fost luată și o decizie privind evaluarea Băncii Naționale și a legislației din domeniu. Subiectul a fost consultat cu Fondul Monetar Internațional.
"Până la mijlocul anului, sper că vom avea o companie internațională angajată și în decurs de jumătate de an, cel puțin, nouă luni, deja va fi o evaluare a Băncii Naționale și a roulului Băncii Naționale în toate aceste procese", a spus președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Șeful legislativului s-a referit și la propunerea unor deputați de a decreta drept sărbătoare națională ziua de 27 martie, când a avut loc unirea Basarabiei cu România.
"Societatea este foarte divizată. La fel, consider că chiar dacă, poate eu m-aș dori personal să existe un astfel de vot, dar în plenul Parlamentului astfel de subiect, cu siguranța, va fi unul sensibil", a spus președintele Parlamentului, Andrian Candu.
De asemenea, Andrian Candu a criticat inițiativa președintelui țării, Igor Dodon de a introduce în școli disciplina "Istoria Moldovei", în locul "Istoriei românilor".
"Astfel de inițiative nu trebuie să existe din partea politicului, indiferent de instituție. Este meseria oamenilor de știință, noi ar trebuie să ne abținem, când vorbesc de noi, mă refer la clasa politică, istoria să rămână, precum ea se învață astăzi în școli", a spus președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Conferința on-line cu președintele Parlamentului este o premieră pentru ţara noastră. Aceasta metodă de comunicare cu jurnaliştii este foarte populară în mai multe state.
- Andrian Candu s-a întâlnit cu membrii Senatului de la Praga. SUBIECTELE ABORDATE
- Când va fi disponibilă a doua parte a raportului Kroll? Anunţul făcut de preşedintele Parlamentului
- Andrian Candu merge într-o vizită de lucru în SUA. Cu cine se va întâlni şeful Legislativului
- Președintele Parlamentului Suediei efectuează o vizită în Moldova. Cu cine se va întâlni Urban Ahlin
- Mihai I, regele românilor de pretutindeni, împlinește astăzi 95 de ani
- Andrian Candu vine în aceasta seară la Fabrika. Se vor discuta subiectele fierbinţi ale momentului din Moldova