Andrian Candu: E necesar de relansat dialogul la nivel interparlamentar între Chișinău și Tiraspol
Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu reprezentantul Special al OSCE, Cord Meier-Klodt. În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat prioritățile Președinției Germaniei la OSCE și calendarul de acțiuni prevăzute în 2016 în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
"Sperăm că inițiativele preconizate vor aduce și rezultate pentru recuperarea încrederii și relansarea negocierilor pe diferite dimensiuni. Sperăm ca în această primăvară să avem un progres avansat în problematica transnistreană. Președinția Germaniei la OSCE poate fi marcată cu rezultate foarte bune", a declarat Andrian Candu.
Potrivit speakerului, e necesar de relansat dialogul la nivel interparlamentar între Chișinău și Tiraspol, cu sprijinul OSCE.
"În relațiile cu regiunea transnistreană se impun pentru început o serie de măsuri pentru consolidarea încrederii, care ar viza soluționarea unor subiecte ce țin de activitatea întreprinderilor din regiune, transportul feroviar, telecomunicațiile, diplomele de studii, mobilitatea academică și bursele internaționale, problematica dosarelor penale, extinderea SMURD", a subliniat şeful Legislativului.
Președintele Parlamentului consideră că aceste subiecte ar trebui incluse pe agenda următoarelor discuții în formatul "5+2" și "1+1": "Contextul global și cel regional sunt de așa natură încât să ne ajute pe noi să devenim o poveste de succes în soluționarea conflictului transnistrean".
La rândul său, Cord Meier-Klodt a declarat că Președinția Germaniei la OSCE încurajează autoritățile din Republica Moldova să continue dialogul în procesul de reglementare transnistreană.
Totodată, reprezentantul Special al OSCE a menționat că Președinția Germaniei la OSCE va oferi Republicii Moldova deplinul sprijin necesar pentru a revigora procesul de reglementare în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
- Andrian Candu merge în Suedia să se întâlnească cu omologul său şi cu Regele Carl Gustaf al XVI-lea
- Speakerul Parlamentului, ÎN VIZITĂ la Stockholm. Chestiuni din agenda lui Andrian Candu
- Relații speciale între Moldova și Suedia. Andrian Candu a avut o întrevedere cu Regele Carl Gustaf al XVI-lea
- Marian Lupu tete-a-tete cu raportorul Parlamentului European pentru Moldova. DECLARAŢIILE liderului PDM
- ŞEDINŢA comună a Legislativului şi Executivului. DECLARAŢIILE speakerului şi prim-ministrului
- "Ne vom întâlni periodic!" DECLARAŢIILE lui Candu şi Filip după şedinţa comună Parlament-Guvern