Andrian Candu: Guvernul Streleţ are susţinerea Partidului Democrat (VIDEO)
"Guvernul Streleţ are susţinerea Partidului Democrat". Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Totodată, Candu a declarat că îşi doreşte ca alianţa de guvernare să rămână viabilă şi să muncească în beneficiul ţării.
"Am remarcat un comprtament al colegilor din PLDM pe care îl considerăm necorespunzător. Am făcut o încercare să organizăm lucrările Parlamentului, încât să trecem peste unele emoţii pentru a vota proiecte importrante de legi, erau câteva acorduri cu România ce ţin de împrumutul de 150 de milioane şi de grantul de 100 de milioane", a declarat speakerul.
"Am încercat să convingem colegii din PLDM să vină cu o minte lucidă, ca înţelepciunea să prevaleze, să revină la dialog. Chiar dacă colegii noştri din PLDM încrearcă să insinueze că ar există o altă coaliţie, nu este adevărat, noi am venit în Parlament să muncim", a adăugat Andrian Candu.
Referindu-se la moţiunea de cenzură iniţiată de socialişti şi comunişti, preşedintele Legislativului a afirmat: "E dreptul opoziţiei să depună moţiune, nu e nici prima şi nici ultima. Era de aşteptat să o facă. Despre motivaţie noi nu ne pronunţăm deocamdată, nu vedem sensul, câtă vreme obiectivul nostru este să păstrăm alianţa actuală şi să mergem înainte, să nu mai batem pasul pe loc."
Mai mult, Adrian Cnadu a spus că PLDM trebuie să lase la o parte furia şi frustrările şi să revină în alianţă.
"Să revină în alianţă pe care au părăsit-o deja pe jumătate, să accepte regulile de dialog şi conlucrare într-o alianţă politică şi sigur vom găsi soluţii la toate problemele", a spus Candu.
"Dacă ei vor continua să facă proteste regizate cu Platforma DA, cum înţeleg că pregătesc pentru zilele următoare, dacă vor continua să joace murdar şi să ne şantajeze, noi nu putem să-i obligăm să se oprească. Am făcut deja o mulţime de apeluri publice, am discutat şi cu ei, au discutat şi oficiali străini cu ei, însă atitudinea lor rămâne una stranie. Încă nimic nu e pierdut, putem merge înainte, dar PLDM trebuie să se întoarcă în alianţă, nu să ne şantajeze", a adăugat speakerul.
PUBLIKA.MD aminteşte că astăzi a fost depusă în Parlament moţiunea de cenzură a Guvernului Streleţ. Pentru asta au semnat 42 de deputaţi din Partidul Socialiştilor şi Partidul Comuniştilor. Aceasta va fi discutată la următoarea şedinţă a Legislativului.
Politică