Andrian Candu, indignat de faptul că petroliștii nu şi-au respectat promisiunea
Ministrul în exercițiu al Economiei, Andrian Candu, este indignat de faptul că petroliștii din Moldova nu au micșorat prețul carburanților cu un leu așa cum au promis săptămâna trecută, ci doar cu 20 de bani.
"Am fost informat că reducerea va fi de un leu, până la un leu și 50. Se pare că a doua zi sâmbătă au apărut scuzele că aveau în vedere reducerea prețului cu ridicata, angro și nu la pompă. Lucrul acesta mă face și mai pornit astfel încât să avem o reglementare corectă, în așa fel încât atât companiile petroliere că aibă profiturile pe care le merită, dar și cetățeanul să nu plătească un bănuț mai scump decât prețul care se cuvine", a declarat ministrul în exercițiu al Economiei.
Andrian Candu a menționat în cadrul unei intervenţii la emisiunea "Banii tăi" că modificarea legislației privind stabilirea prețurilor carburanților este indispensabilă.
Totodată, oficialul a declarat că în prezent se pregătesc amendamente la Legea cu privire la produsele petroliere, astfel ca statul să poată controla prețul carburanților atunci când există un decalaj mare între prețurile internaționale și cele din Moldova.
Publika.md aminteşte că motorina şi benzina s-au ieftinit şi acum două săptămâni, în medie, cu 30 de bani pentru un litru.
- Andrian Candu, despre influenţa căderei rublei asupra economiei şi negocierile privind formarea viitoarei coaliţii
- ''Să curgă sânge''. Autorităţile vor o investigaţie internaţională la Banca de Economii şi Banca Socială
- Benzinăriile din ţară au afişat preţuri reduse la carburanţi. Cât costă un litru de combustibil