Andrian Candu, la întrevederea cu Urban Ahlin: Suedia este vocea diplomaţiei pentru susţinerea Moldovei
Suedia este ţara care a promovat ideea parteneriatului Estic pentru Republica Moldova, este vocea diplomaţiei pentru susţinerea ţării noastre. Declaraţia a fost făcută de şeful Legislativului, Andrian Candu, la întrevederea cu președintele Parlamentului Suediei, Urban Ahlin.
"Mulţumim pentru sprijinul acordat. Suedia şi conducerea ei este ţara care contribuie foarte mult la dezvoltarea Moldovei în diverse domenii. Suedia şi la nivelul UE, dar în special pentru noi, este un model privind dezvoltarea economică, toleranţa socială, dar şi în aspect politic. Suedia e un model pentru dezvoltarea ţării noastere", a precizat Andrian Candu.
Urban Ahlin a declarat că este o plăcere să se afle în ţara noastră.
"Mulţumesc pentru ospitalitate, e o placere să mă aflu aici. Sunt bucuros că în acest an a început un nou plan de colaborare cu ţara dvs. Suedia este un donator mare pentru Moldova şi asta pentru că credem că Moldova poate să devină o ţară prosperă. Suntem încrezuţi că Republica Moldova poate deveni o ţară înfloritoare. Deci, este bine şi pentru voi şi pentru noi să vă acordăm această asistenţă. Vom continua să vă susţinem", a precizat președintele Parlamentului Suediei.
Menţionăm că Urban Ahlin efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 8-10 octombrie.
Politică