Andrian Candu: Moldova riscă să fie ruptă în bucăți de Rusia, dacă nu va tfi susţinută de parteneri
foto: publika.md
Moldova riscă să fie ruptă în bucăți de Rusia dacă nu va fi susținută de Statele Unite și ceilalți parteneri vestici. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unui interviu cu vestitul comentator politic american Armstrong Williams.
Şeful legislativului a vorbit şi despre pericolul propagandei ruse și a despre faptul că Moscova se implică abuziv în treburile Chișinăului, cu scopul de a întoarce țara noastră în sfera sa de influență.
Şeful legislativului a vorbit şi despre pericolul propagandei ruse și a despre faptul că Moscova se implică abuziv în treburile Chișinăului, cu scopul de a întoarce țara noastră în sfera sa de influență.
”Cred că scopul lor este să întoarcă URSS în vechile hotare. Din păcate, se pare că Războiul Rece nu s-a încheiat și cred că rușii vor să-și întoarcă imperiul pe care îl aveau.”Întrebat cum luptă Chișinăul cu agresiunea rusă, președintele Parlamentului a menționat că guvernarea țării noastre caută în primul rând să iasă de sub dependența energetică față de Moscova. Reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției sunt alte măsuri luate de autoritățile de la noi pentru a combate propaganda rusă. Totuși, Moldova nu se va putea elibera în totalitate de flagelul rusesc până când Kremlinul nu-și va retrage trupele din regiunea transnistreană.
"Cerem solidaritate din partea altor țări, inclusiv SUA, pentru a obliga Rusia să-și scoată trupele din țara noastră. Aproximativ 11 la sută din teritoriul țării mele este ocupat de trupe ruse."Toate eforturile depuse de actuala guvernare de a îndrepta Moldova pe calea progresului și de promovare a valorilor vestice pot fi însă zădărnicite, dacă alegerile parlamentare din februarie vor fi influențate de Rusia, mai spune Candu. El a acuzat Moscova că ar finanța partidele proruse.
”Pentru noi este foarte important ca alegerile să fie libere și corecte, iar moldovenii să fie cei care iau deciziile privind viitorul țării.”În alt context, Andrian Candu a mai menționat că investitorii străini pot găsi la noi un climat favorabil pentru business și forțe calificate de muncă.
”Avem o generație tânără de minți luminate, cu ajutorul căreia am putea să construim un fel de Sillicon Valley, pentru că avem resurse și potențial uriaș. Moldovenii sunt muncitori și, oferindu-le puțină ghidare și libertate, am putea face alături de ei cea mai bună țară din regiune.”Într-un final, președintele Parlamentului i-a îndemnat pe americani să viziteze Moldova, o țară pitorească și primitoare, cu vinuri bune și cu oameni ospitalieri.
- România, ținta Rusiei în mediul online. Ce mesaj a postat pe Facebook ambasada Rusiei
- Incident neplăcut în noaptea de Revelion la Moscova. Un pod din lemn s-a prăbușit, iar mai multe persoane au avut de suferit
- INTERVIU EXCLUSIV pentru Primele Ştiri: Andrian Candu: Eu sunt fericit să fac parte dintr-o echipă care, dacă a promis, face