Andrian Candu: PDM va îndeplini, și după alegeri, promisiunile făcute oamenilor
Partidul Democrat din Moldova este unicul partid decis să asigure, și după alegerile din 24 februarie, realizarea proiectelor și lucrurilor bune așteptate de către cetățeni.
Asigurarea vine din partea vicepreședintelui PDM Andrian Candu. Caravana PDM s-a aflat ieri în circumscripțiile uninominale 32 și 33, în suburbiile Capitalei, alături de candidații partidului, Nina Costiuc (circumscripția 32) și Constantin Țuțu (circumscripția 33).
Locuitorii din suburbiile Capitalei au fost cei care au evidențiat că PDM este singurul partid care vine cu o atitudine pozitivă, bazată pe progres, demonstrând că își dorește cu adevărat ca lucrurile bune începute în țară să continue și după alegeri.
“Zilele acestea, oponenții noștri au decis că nu vor colabora în viitorul Parlament cu nicio formațiune politică. Ei nu vor participa la reparația drumurilor, la continuarea Primei Case și a altor proiecte sociale care să ajute tinerii să rămână acasă, iar seniorii să aibă o viață demnă. După ce au făcut promisiuni, au alimentat așteptări, acum cei din opoziție au decis că vor sta într-o parte și vor continua să critice”, a completat Andrian Candu, în discuțiile cu locuitorii din Sângera.
Andrian Candu a mai arătat că Partidul Democrat poate administra țara și lucrează pentru oameni.
“Vom continua să dezvoltăm proiecte pentru mediul de afaceri pentru că aceasta înseamnă locuri de muncă bine plătite, bani în buget, respectiv mai multe programe sociale, investiții în medicină și educație”, a spus vicepreședintele PDM, în comuna Stăuceni.
Printre proiectele bine primite de către locuitorii din suburbiile Capitalei se numără și proiectul PRIMA CASĂ, inițiat de guvernarea PDM. O tânără medic rezident a spus că este printre cei peste 1300 de beneficiari ai programului Prima Casă, iar datorită acestui proiect a reușit să-și procure o locuință și are motivația să rămână acasă, în Moldova, să lucreze.
“Aveam salariul foarte mic, care nu îmi permitea nici să visez la o casă. Datorită vouă, ne-ați oferit șansa să muncim aici, alături de cei dragi și să știți că aveți toată susținerea noastră”, a afirmat tânăra din orașul Codru.