Android M Preview – care sunt schimbările faţă de versiunea Lollipop (VIDEO)
În cadrul Google I/O de anul acesta, oficialii gigantului din Mountain View au anunţat o nouă versiune de Android intitulată momentan doar Android M. În principiu, indiferent de dispozitivul pe care îl aveţi, pentru că sistemul de actualizări la Android e incredibil de defectuos, e aproape imposibil să-l experimentaţi fără vă cumpăraţi un alt smartphone sau tabletă, scrie playtech.ro.
Deşi am detaliat deja câteva funcţii importante ce vor fi introduse de Google în Android M, abia acum aflăm şi mai multe detalii din noul SO (sistem de operare), datorită unui preview video. Postat online zilele trecute de Tim Schofield, clipul de mai jos merită vizionat. Astfel, vedem prima oară pe Android introdusă nativ o tastatură ce poate fi împărţită în două.
Ca o notă de subsol, aceasta e o funcţie pe care posesorii de iPad-uri au putut-o experimenta deja de câţiva ani. Luând în calcul ecranul mult mai mare al unei tablete Apple în comparaţie cu un iPhone, vă făcea mult mai uşoară experienţa de tastare. Ideal ar fi fost ca Google să introducă această funcţie şi pe phablet-uri supradimensionate, dar compania americană a preferat să o rezerve momentan doar pentru tablete.
Amatorii de multitasking, după lansarea Android M, vor avea un motiv în plus să se orienteze către o tabletă cu Android. Nu de alta, dar veţi putea rula mai multe aplicaţii side-by-side pentru a naviga de exemplu pe Internet şi a scrie, în acelaşi timp, un articol.
Câteva dispozitive create de Samsung au avut deja parte o formă de multitasking, dar este îmbucurător să vezi un concept foarte popular introdus nativ pe platformă.
Google a anunţat că va lansa două versiuni preview de Android M până la începerea propagării unei forme finale a noului SO.