Android zdrobeşte Apple la numărul de smartphone-uri vândute
După ce am aflat că Apple are o cotă de piaţă impresionantă pe segmentul tabletelor, Android vine tare din urmă pe segmentul vânzărilor de smartphone-uri unde domină clar, scrie wall-street.ro.
Peste 100 de milioane de dispozitive din totalul de 158 milioane de smartphone-uri vândute în al doilea trimestru al acestui an la nivel global au fost modelele echipate cu sistemul de operare Android, înregistrând astfel o cotă de piaţă de peste 68%, arată datele companiei de cercetare Canalys, preluate şi date publicităţii de BusinessInsider.com.
Apple, ocupantul locului secund, a vândut în aceeaşi perioadă circa 26 milioane de unităţi, totalizând 16,4% din numărul de smartphone-uri comercializate.
Celelalte sisteme de operare nu s-au situat deloc mai bine, BlackBerry OS fiind singurul care a depăşit pragul de 5%.
Anul trecut, Android a înregistrat 47,6% din numărul total de unităţi smart vândute, în timp ce Apple deţinea o cotă de 18,9%.
Unul din principalii factori care au susţinut creşterea sistemului de operare Android l-a reprezentat piaţa din China. În această regiune, vânzările de smartphone-uri s-au triplat în ultimii ani, iar peste 80% din telefoanele vândute în China trimestrul trecut rulau pe Android.