Andy Murray şi Tomas Berdych au fost eliminaţi în optimi la Rogers Cup
O zi plină de surprize la Montreal. Favoriţii cu numărul 3 şi 5, Murray şi Berdych, au fost eliminaţi în optimi la Rogers Cup, de jucători mult mai slabi. În schimb, Rafael Nadal şi Novak Djokovic s-au calificat în sferturi, după ce au trecut de polonezul Jerzy Janowicz, şi, respectiv, Denis Istomin.
Campionul olimpic, Andy Murray a fost învins surprinzător la Rogers Cup de Ernest Gulbis în două seturi, scor 6-4, 6-3. Singurul care a opus rezistenţă a fost Tomas Berdych, care în meciul cu Vasek Pospisil a câştigat un set şi oricum a fost eliminat, scor final 5-7, 6-2, 6-7.
Astfel, principalii favoriţi rămaşi în competiţiei sunt Rafael Nadal şi Novak Djokovic. Ibericul l-a eliminat pe Jerzy Janowicz, din Polonia, scor 7-6, 6-4 şi va juca în următorul act cu australianul Marinko Matosevic, care la rândul său l-a eliminat pe francezul Benoit Paire.
De partea cealaltă, liderul mondial, Novak Djokovic va avea o misiune mai dificilă în sferturi, acesta urmând să-l întâlnească pe al 7-lea favorit al turneului de la Montreal, Richard Gasquets. Sârbul l-a eliminat în optimi pe uzbecul Denis Istomin, după ce a piedrut primul set, scor final 2-6, 6-4, 6-4, iar francezul a trecut de japonezul Kei Nishikori.