Anestezicul care a "ucis" un băiat de 13 ani este CONTRAINDICAT copiilor mai mici de 18 ani
Discuţiile în privinţa anestezicului Halotan sunt departe de a fi încheiate. În instrucţiunea pentru administrarea preparatului, editată în 2009, scrie negru pe alb că Halotanul este contraindicat copiilor cu vârsta de până la 18 ani. Cum explică Agenţia Medicamentului această situaţie şi cum a fost posibil ca acest anestezic să îi fie administrat unui copil de 13 ani, care a şi murit pe masa de operaţie?
Reprezentanţii Agenţiei Medicamentului susţin că au observat eroarea recent, dar nu li se pare grav.
"AceastĂ instrucţiune circulă cu produsul din 2007, decembrie, când a fost autorizat, însă această instrucţiune nu presupune că produsul poate fi eronat administrat, pentru că este un produs bine cunoscut, indicaţiile, modul de administrare, precauţiile, toate sunt cunoscute pentru fiecare student care ar face facultatea de medicină", a declarat Rita Şeican, vicedirector al Agenţiei Medicamentului.
Potrivit vicedirectorului Agenţiei Medicamentului, a fost creată o comisie specială, care verifică toate traducerile instrucţiunilor de administrare a medicamentelor.
Social