Angajat al Serviciului Pază de Stat condamnat, pentru că a făcut comerţ cu stupefiante
Un angajat al Serviciului Pază de Stat, secţia Soroca, a fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare, fiind acuzat de punerea ilegală în circulaţie a substanţelor narcotice.
În septembrie 2009 oamenii legii au efectuat un control în gospodăria bărbatului, unde au găsit peste trei kilograme de marijuana şi 25 plante de cânepă. Potrivit Procuraturii Soroca, în acel moment, acasă era doar soţia fucnţionarului. A doua zi, bărbatul, în vârstă de 50 ani, a demisionat din funcţie.
Recent, instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpat la cinci ani privaţiune de libertate, iar pe soţia acestuia la trei ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii, pe un termen de cinci ani.
Ambilor le-a fost suspendată condiţionat executarea pedepselor, pe anumite termene de probă. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă şi spun că vor solicita ca inculpaţilor să li se aplice pedepse mai aspre.