Angajat de la Spații Verzi, bănuit în dosarul tragediei din parcul Alunelul din Capitală
Un angajat responsabil de defrişări de la Întreprinderea Municipală Spaţii Verzi a fost recunoscut şi audiat în calitate de bănuit în dosarul deschis după tragedia din parcul Alunelul.
Atunci, o fetiţă de numai un an a murit după ce peste căruciorul în care se afla a căzut creanga unui copac. Despre acest lucru a anunţat printr-un comunicat de presă Procuratura Generală.
Tragedia a avut loc în luna mai. Fetiţa de un an a murit după ce peste căruciorul în care se afla a căzut creanga unui copac.
Atunci, Procuratura Chișinău a deschis o anchetă penală. Iar poliția a inițiat o anchetă penală pe faptul neexecutării sau executării necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către persoane publice.
Astfel de infracțiune se pedepsește cu închisoare de până la șase ani, cu interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de până la 10 ani. Urmare a acestei tragedii, fostul şef al Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi, Serghei Carp, a fost demis.