Angajaţi ai Ministerului Mediului, suspectaţi că ar fi împărţit rudelor banii statului
Sunt suspectaţi că ar fi împărţit rudelor banii statului. Este vorba despre unii angajaţi cu funcţii de răspundere de la Ministerul Mediului. Mai multe rude ale acestora au câştigat licitaţiile organizate de instituţie. Experţii susţin că, în acest caz, este vorba despre un conflict de interese.
La începutul anului 2012, Ministerul Mediului a cheltuit peste 25 de mii de lei pentru organizarea unei licitaţii. În urma acesteia, Întreprindrea Individuală "Svetlana Creţu" a fost selectată pentru a crea noua pagină web a instituţiei. Proprietara firmei este soacra fratelui lui Veaceslav Ciornîi, consultant al Serviciului Juridic din cadrul Ministerului Mediului, responsabil de achiziţii pubice. Am încercat să discutăm cu ea, dar am aflat că este plecată din ţară.
Svetlana Creţu nu este singura rudă a lui Veaceslav Ciornîi, care a câştigat licitaţiile organizate de Ministerul Mediului. Fratele acestuia, Alexandru Ciornîi, a primit peste 250 de mii de lei pentru colectarea bateriilor şi acumulatorilor portabile. Alexandru şi Veaceslav Ciornîi nu au fost de găsit pentru a comenta situaţia. Echipa Publika TV a încercat să afle părerea conducerii ministerului despre aceste cazuri.
"Eu nu ştiu ce se întâmplă", a spus un reprezentant al serviciului de presă din cadrul Ministerului Mediului.
Experţii susţin că Veaceslav Ciornîi era obligat să anunţe conducerea instituţiei că la licitaţie participă firmele, care aparţin rudelor sale. Totodată, acesta urma să fie exclus din comisia, care alege câştigătorul.
"Cred că este un conflict de interese. Persoanele apropiate sunt soţul, soţia, mama, tata, copiii, surorile, sau persoanele înrudite prin afinitate", a explicat expertul anticorupţie Ianina Spinei.
Potrivit Codul Contravenţional, nedeclararea conflictului de interese se pedepseşte cu o amendă de până la 6.000 de lei. Recent, presa a scris despre fiul ministrului Gheorghe Şalaru, care a primit 1,5 milioane de lei de la Fondului Ecologic Naţional. Asta după ce ONG-ul, al cărui fondator este, a câştigat o licitaţie pentru a organiza plecarea reprezentanţilor Ministerului Mediului la o conferinţă internaţională.