Angajați ai sistemului medical din Bălți și Fălești, suspectați de trafic de influență. Câţi bani primeau pentru eliberarea unor formulare medicale
Mai mulți angajați ai sistemului medical din Bălți și Fălești sunt suspectați de trafic de influență. Potrivit poliţiei, un bărbat de 78 de ani, lucrător medical din orașul Fălești și o femeie de 42 de ani, angajată a unei companii de asigurări din Bălți, împreună cu alți intermediari din sistemul medical, din decembrie 2020 și până în prezent, susţinând că au influenţă asupra membrilor Comisiei Medicale a conducătorilor de autovehicule din cadrul Spitalul Raional Fălești, perfectau acte medicale.
Bănuiţii ar fi favorizat eliberarea adeverințelor medicale pentru obținerea permisului de conducere, avize consultative narcologice pentru dreptul de a fi admis la cursuri de șoferi, autorizații de achiziționare a armelor și munițiilor aferente (formularul nr.092-1/e), certificate de la medicii psihiatri și altele. Pentru serviciile prestate suspecții primeau diverse sume de bani, care variau de la 600 la 1.500 de lei.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat cercul de participanți la perfectarea actelor medicale, iar la 11 iunie, au fost efectuate percheziții la domiciliile, în automobilele și în birourile de serviciu ale suspecților. În urma descinderilor au fost ridicate acte ce vor servi drept material probatoriu pe cauza penală și bani care ar fi fost obținuți din activitatea ilegală.
Persoanele bănuite sunt cercetate în libertate. Suspecţii riscă o amendă de până la 200 000 de lei sau de la 2 până la 6 ani de închisoare.