Angajaţii aeroportului din Frankfurt au intrat într-o grevă generală de 48 de ore
Trafic aerian blocat în Frankfurt. Angajaţii aeroportul din metropola germană au intrat într-o grevă de 48 de ore, cerând salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă.
Printre cei care protestează se numără aproximativ 200 de controlori ai traficului aviatic, dar şi angajaţii care direcţionează avioanele pe piste. Aproximativ 200 de curse vor fi anulate în primele 24 de ore ale grevei, iar zborurile pe distanţe mari nu vor fi afectate.
Cu toate acestea, conducerea aeroportului din Frankfurt a declarat că este pregătită pentru greve şi dispune de personal suficient pentru a înlocui angajaţii aflaţi în grevă. Personalul de la sol al aeroportului a încetat lucrul, la mijlocul săptămânii trecute, timp de câteva ore, ceea ce a cauzat anularea a 300 de curse numai într-o zi.