Angajaţii Consiliului Superior al Magistraturii se plâng de condiţiile în care lucrează
Angajaţii Consiliului Superior al Magistraturii se plâng de condiţiile în care lucrează. În birourile mici, închiriate de la Curtea Supremă de Justiţie, membrii CSM, inspectorii judecătoreşti şi alţi angajaţi sunt nevoiţi să-şi împartă biroul cu alte patru sau chiar cinci persoane.
Magistraţii de la CSM spun că lipsa de sapaţiu este unul dintre factorii care afectează comunicarea cu cetăţenii, veniţi să se plângă pe justiţie.
Angajaţii spun că nici ei nu pot să lucreze în timp ce colegii de birou discută cu petiţionarii.
Sala în care sunt audiaţi petiţionarii este folosită şi drept sală de şedinţă pentru membrii Colegiilor CSM, dar şi ca depozit. Preşedintele CSM, Dumitru Visterniceanu spune că tergiversarea examinării petiţiilor este cauzată anume din cauza acestor condiţii de activitate.
Guvernul a propus CSM-ului două etaje într-o clădire de pe strada Hânceşti 53.
Oferta Executivului a fost însă refuzată de CSM, pe motiv că spaţiul propus de autorităţi nu ar corespunde activităţii unei instituţii ierarhic superioare instanţelor de judecată.