Angajaţii, monitorizaţi de medici la locul de muncă. Patronii vor trebui să plătească pentru bolile profesionale
Angajaţii din Moldova vor fi monitorizaţi la locul de muncă nu doar de către patroni, dar şi de medici. Iniţiativa aparţine Guvernului şi vizează toate întreprinderile din ţară. Responsabilitatea îi va reveni Serviciului Sănătăţii Ocupaţionale, ce urmează să fie înfiinţat în viitorul apropiat.
Maria Bordianu a lucrat timp de 20 de ani la o curăţătorie şi s-a îmbolnăvit de astm bronşic, din cauza substanţelor chimice, prafului şi temperaturilor scăzute din încăpere. Acum este invalid de gradul II, primeşte o indemnizaţie de la stat de 1.450 de lei şi este în proces de judecată cu angajatorul.
"Nu-mi ajunge pentru tratament. Întreit cheltuiesc faţă de ceea ce primesc. Stau numai pe inhalatoare, tratament, fără ele nu pot, mă înăduş, tuse, salvarea peste o zi, uneori de două ori pe zi", a relatat Maria Bordianu.
Potrivit inspectorilor muncii, bolile profesionale apar frecvent din cauza neglijenţii patronilor. "Conform legislaţiei, este obligat să efectueaze evaluarea factorilor de risc, care include şi măsurările de laborator. Procedura este costisitoare. De aceea, angajatorul dă mai bine un mic spor la salariu, care chipurile acoperă sănătatea", a menţionat inspectorul Andrei Adam.
Medicii spun că unele boli profesionale pot să dea de ştire peste ani de zile.
"În dependenţă de patologie, boala poate să se dezvolte atât zeci de ani, cât şi foarte repede, ca în cazul hepatitelor, în cazul tuberculozei", a precizat Rodica Tabur, medic de boli profesionale la Spitalul Clinic Republican.
Pe viitor, patronii vor fi obligaţi să suporte şi ei cheltuieli, dacă se va dovedi că angajatul s-a îmbolnăvit la serviciu.
Conform ordinului în vigoare al ministrului Sănătăţii, aceste acţiuni sunt achitate din contul statului. Dar în cazul când vor fi stabilite diagnosticul de boală profesională, aici deja şi angajatorul îşi va impune unele plăţi pentru o calitate mai bună", a explicat directorul adjunct Centrul de Sănătate Publică, Iurie Pânzaru.
Iniţiativa specialiştilor din domeniul sănătăţii nu este susţinută, însă, de Confederaţia Naţională a Patronatelor. Potrivit lui Leonid Cerescu, în asemenea caz, doar întreprinderile mari îşi vor permite să-şi asume cheltuieli suplimentare. În acest caz, va creşte costul serviciilor sau a produselor.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în ultimii cinci ani, în Moldova, peste 90 de persoane s-au îmbolnăvit din cauza condiţiilor de la locul muncă. Autorităţile recunosc faptul că în prezent, sănătatea angajaţilor nu este monitorizată suficient.