Angajaţii Primăriei, despre gunoiul de la Valea Trandafirilor: Ştiţi cum se filmează reportajele… E doar o sticlă, dar arată ca 100
Starea dezastruoasă din parcul Valea Trandafirilor a ajuns subiect de discuţie şi la Primărie. Reprezentanţii instituţiei recunosc că există probleme în acest sector, dar dau vina pe oamenii, care, spun ei, aruncă gunoiul alături de urne.
"În zonă mai rămâne câte ceva din gunoiul menajer. Ştiţi cum se filmează reportajele… E doar o sticlă, dar arată ca 100. Noi o să întreprindem toate măsurile şi săptămâna aceasta o să înlăturăm toate problemele. Referitor la iluminat, lumina este în gestiunea Lumteh. O să ieşim la faţa locului şi o să vedem ce se mai poate de făcut. Pe aleele principale este lumină", a declarat şeful întreprinderii "Spaţii Verzi", Eliferie Haruţa.
Şi viceprimarul Nistor Grozavu a dat vina pe cei care se odihnesc în parc.
"La intrare situaţia este bună, însă cum mergi puţin mai în adâncul parcului, stau urnele pustii. Câini nu sunt ca să dăm vina pe ei, dar tot gunoiul este alături de urnă. Este pe conştiinţa celor care se odihnesc acolo. De fapt, se referă la toate spaţiile verzi din oraş şi nu numai la Valea Trandafirilor. Gândiţi-vă cum să facem ca gunoiul să fie aruncat în urne şi nu alături", a menţionat viceprimarul.
Nistor Grozavu a cerut serviciilor din cadrul Primăriei să ia măsuri pentru a redresa situaţia.
Publika.md aminteşte că, pe 10 august, Publika TV a realizat un reportaj despre starea în care se află parcul Valea Trandafirilor. Apa din lacuri este plină de gunoaie, mai mulţi copaci uscaţi stau să cadă, iar unele alei sunt acoperite de noroi. De asemenea, mormane de gunoi pot fi văzute oriunde în parc, iar pavajul nu a mai fost reparat de ani de zile. În acelaşi timp, autorităţile capitalei spun că situaţia din parcuri s-ar putea schimba, dacă se va reuşi implementarea unor parteneriate publice private.