Angajatul MAI, care a accidentat mortal un pieton la Bălţi, a fost DEMIS
Şeful secţiei Nord a Biroului de Migraţie şi Azil din cadrul Ministerului de Interne, Sergiu Durnea, care ar fi accidentat mortal un pieton în Bălţi, a fost demis. Anunţul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Dorin Recean, pe facebook.
Prcizăm că după ce ieri funcţionarul nu s-a prezentat la Procuratura din Bălţi, astăzi procurorii au descoperit că el este internat la Spitalul de Urgenţă din Capitală şi nu poate fi audiat.
Medicii de la Urgenţă au spus că acesta a venit singur la spital ieri în jurul orei 9 seara şi acuza stare de vomă. Investigaţiile au arătat că pacientul a suferit o criză de pancreatită.
Publika.md aminteşte că marţi, şeful secţiei Nord al Biroului de Migraţie ar fi lovit doi pietoni în timp ce traversau regulamentar strada. Unul dintre ei a murit pe loc, iar celălalt a ajuns la spital în stare gravă.
Fiind dus la Dispensarul Narcologic pentru a trece testul de alcoolomie, angajatul MAI s-a dat în spectacol. Acesta a refuzat să sufle în etilotest şi nu a vrut să dea sânge.
- Şeful secţiei Nord a biroului de migraţie Bălţi, suspectat că ar fi accidentat MORTAL un bărbat
- Noi detalii privind accidentul de la Bălţi! Angajatul MAI a făcut show la Dispensarul Narcologic (VIDEO)
- Spectacolul continuă? Angajatul MAI, care ar fi accidentat mortal un pieton la Bălţi, s-a îmbolnăvit subit şi nu poate fi audiat