Angela Merkel cere implicarea lui Bashar al-Assad în soluţionarea conflictului din Siria
Foto: descrieri.ro
Cancelarul german Angela Merkel a estimat joi că se impune cooptarea președintelui sirian Bashar al-Assad la găsirea unei soluții la conflictul care macină țara de mai bine de patru ani și a provocat deja exilul multor sirieni care au fugit din calea războiului, relatează AFP, citat de Agerpres.
"Noi trebuie să vorbim cu mai mulți actori și aceasta înseamnă și cu Bashar al-Assad, dar mai sunt și alții", a declarat cancelarul german în finalul summitului extraordinar al celor 28 de state membre ale UE la Bruxelles, consacrat crizei migrației în Europa.
Trebuie să vorbim "nu doar cu Statele Unite, cu Rusia, ci, de asemenea, cu parteneri regionali importanți, precum Iranul, cu țări sunnite ca Arabia Saudită", a pledat Angela Merkel.