Angela Merkel: Germania nu trebuie să lase Turcia să se îndepărteze și mai mult
Germania nu trebuie să lase Turcia să se îndepărteze și mai mult, a avertizat joi cancelarul german Angela Merkel, care a reafirmat însă că acuzațiile turce de nazism formulate împotriva țării sale sunt inacceptabile, transmite AFP, potrivit Agerpres.ro.
"Oricât de greu ar fi acum, nu poate fi în interesul nostru geopolitic, în materie de politică externă și de securitate, să lăsăm Turcia, partener în cadrul NATO, să se îndepărteze și mai mult", a subliniat Angela Merkel în Bundestag (camera legislativă inferioară).
Cancelarul german a insistat că Germania și Turcia au numeroase lucruri în comun, cum sunt apartenența la NATO și lupta împotriva terorismului, și trebuie făcut tot posibilul pentru reglementarea divergențelor apărute în ultima vreme.
"Din punctul nostru de vedere, merită făcut orice efort pentru susținerea relațiilor germano-turce, însă pe baza valorilor și așteptărilor comune și cu claritate", a precizat Angela Merkel, citată de Reuters.
Duminică, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Germania că folosește "practici naziste" după interzicerea la sfârșitul săptămânii trecute de către autorități municipale germane a câtorva mitinguri electorale pentru susținerea unui vot favorabil la referendumul de la 16 aprilie privind extinderea puterilor prezidențiale în Turcia.
Luni, cancelarul Merkel a declarat că nu există "absolut nicio justificare" pentru această comparație, menționând că politicienilor turci care vor să facă în Germania campanie pentru referendumul constituțional din aprilie li se va permite să vină, câtă vreme își anunță din timp sosirea și respectă legislația germană.
- Angela Merkel, în vizită la Varșovia pentru a discuta situația UE post-Brexit
- Peste 130 de cetăţeni turci au solicitat drept de azil în Germania după lovitură de stat eşuată
- Partidul lui Merkel, CĂDERE în sondaje! Social-democrații au înregistrat o creștere semnificativă
- Angela Merkel va efectua prima vizită oficială în Egipt din 2009: Pe agenda discuțiilor se află returnarea refugiaților ce au ajuns în Germania
- Fără mitinguri turceşti în Europa! Iniţiativa cancelarului austriac
- Germania: Martin Schulz intenționează să numească un număr egal de femei și bărbați în viitorul Guvern