Angela Merkel, în Turcia pentru a reduce tensiunile
Cancelarul german Angela Merkel va efectua joi o vizită în Turcia, prima de la puciul eșuat din iulie, pe fondul tensiunilor dintre UE și Ankara, partener-cheie în dosarul migrației, informează agerpres.ro.
Merkel are programată o întrevedere cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan și o întâlnire cu premierul Binali Yildirim în cadrul acestei vizite la Ankara, care are loc într-un climat ce s-a degradat după tentativa de lovitură de stat.
Vizita intervine de asemenea cu câteva luni înainte de scrutine importante în Germania și în Turcia, Erdogan îndreptându-se spre un referendum, probabil, în luna aprilie, privind o reformă care vizează consolidarea autorității sale.
La rândul său, cancelarul Merkel are în față alegeri parlamentare în septembrie, la care vor cântări problema migranților și relațiile cu Ankara, Germania având trei milioane de cetățeni de origine turcă.
Relațiile dintre Ankara și Berlin, doi piloni ai NATO, s-au deteriorat semnificativ de la tentativa de lovitură de stat ce a vizat înlăturarea lui Erdogan de la putere în luna iulie, tentativă urmată de epurări a căror amploare a provocat îngrijorarea Europei.
Liderii germani au solicitat în repetate rânduri autorităților turce să respecte statul de drept. Peste 43.000 de persoane au fost încarcerate și peste 100.000 suspendate sau destituite din 15 iulie.
La rândul său, Ankara acuză Germania că găzduiește "teroriști", afirmând că Berlinul refuză extrădarea presupușilor puciști și membri ai unor organizației interzise de Turcia precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) sau grupări de extrema stângă.
Germania este o "țară care și-a deschis larg brațele pentru toți teroriștii care dau dureri de cap Turciei", a declarat miercuri vicepremierul turc Veysi Kaynak.
De la tentativa de puci, numărul cererilor de azil depuse de turci în Germania a crescut fulgerător, de la 1.700 în 2015 la 5.700 anul trecut.
Mass-media germane au relatat săptămâna trecută că 40 de militari turci din NATO au cerut azil pe lângă autoritățile germane. Ankara a lansat Berlinului "să se gândească cu atenție" și să respingă cererea acestora.
Un alt subiect de tensiune, influentul jurnalist turc Can Dundar, care a fugit din Turcia unde riscă închisoare, și s-a stabilit în Germania, unde a lansat un nou site de informații critic la adresa guvernului turc. El a fost invitat la o recepție a Ministerului german al Justiției săptămâna trecută, ceea ce a suscitat indignarea Ankarei.
Aceasta este a treia vizită a Angelei Merkel în Turcia după semnarea pactului privind migrația între UE și Ankara la 18 martie trecut, fapt ce a permis reducerea drastică a numărului de migranți spre Europa de pe coastele turce.
Președintele Erdogan a amenințat în mod repetat să anuleze acest acord dacă nu vor fi eliminate vizele pentru cetățenii turci care călătoresc în spațiul Schengen și dacă procesul de aderare a Turciei la UE, în prezent într-un punct mort, nu va avansa.
- Angela Merkel i-a cerut lui Recep Erdogan să respecte libertatea presei
- Aproape 2.000 de persoane au fost arestate în Turcia, fiind suspectate de legături cu grupări teroriste
- Un rus, arestat în Germania! Este acuzat că a participat la antrenamente militare alături de ISIS
- Peste 130 de cetăţeni turci au solicitat drept de azil în Germania după lovitură de stat eşuată
- Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, declarat indezirabil în Austria
- Conflictul diplomatic SE INTENSIFICĂ. Germania și-ar putea retrage trupele din baza aeriană NATO din Turcia