Angela Merkel: UE va reuşi să menţină moneda unică, iar Grecia va evita falimentul
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat astăzi că Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru evitarea unui proces incontrolabil în zona euro. Aceasta şi-a exprimat încrederea că Uniunea Europeană va reuşi să menţină moneda unică, iar Greciei va evita falimentul.
"Cred că am face un mare serviciu Greciei dacă am face cât mai puţine speculaţii şi, totodată, am încuraja Atena să-şi respecte angajamentele", a declarat Merkel, într-un interviu pentru Inforadio. Cancelarul german a criticat în mod indirect declaraţiile lui Philipp Roesler, ministrul german al economiei, care a evocat într-un articol, apărut luni, eventualitatea unui faliment al Greciei. Luni, secretarul de stat din Ministerul elen de Finanţe a declarat că ţara sa mai are bani pentru a funcţiona doar până în lune octombrie. Angela Merkel a exclus şi o ieşire a Greciei din Zona Euro.
Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European, a declarat că, în următoarele luni, Uniunea Europeană intenţionează să se axeze mai mult pe politica fiscală a ţărilor din zona euro.
"Ţările din Zona Euro trebuie să colaboreze mai strâns pentru a pune la punct o disciplină financiară mai strictă. Doar astfel vom împiedica dezmembrarea întregii Uniuni Europene", a precizat preşedintele.
Alături de Grecia, pe lista ţărilor datornice se află Portugalia şi Irlanda. Fondul Monetar Internaţional a anunţat deblocarea a 3,98 de miliarde de euro, a doua tranşă din împrumutul acordat în luna mai Lisabonei. Suma totală pusă la dispoziţia Portugaliei până în prezent, este de 10,43 de miliarde de euro din cele 26 de miliarde de euro care vor fi oferite acestei ţări în următorii trei ani.