Angelina Jolie a criticat "naţionalismul deghizat în patriotism", într-un discurs la ONU (VIDEO)
Actriţa americană Angelina Jolie a criticat "naţionalismul deghizat în patriotism", într-un discurs plin de pasiune, pe care l-a susţinut, miercuri, la sediul ONU din Geneva, în cadrul turneului ei umanitar prin Europa.
Actriţa şi activista americană, care deţine titlul de Trimis Special al Înaltului Comandament al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) din 2012, a susţinut un discurs plin de pasiune, miercuri, la Geneva, în care a cerut oamenilor "să ţină în viaţă flacăra globalizării" şi a avertizat în legătură cu intensificiarea "unui val de naţionalism deghizat în patriotism".
Vedeta americană a susţinut acest discurs în cadrul unei serii de evenimente anuale pe care ONU le organizează în memoria lui Sergio Vieira de Mello, un activist umanitar care a fost ucis în Irak în timpul bombardării biroului ONU din Bagdad în 2003.
"Sunt mândră că sunt americancă şi sunt o globalistă. Cred orice persoană care este dedicată drepturilor omului este astfel. Asta înseamnă să vezi lumea cu o anumită corectitudine şi umilinţă şi să îşi recunoşti propria condiţie umană în dificultăţile cu care se confruntă ceilalţi. Provine din dragostea pentru o ţară, dar nu pe seama altora. Din patriotism, nu din naţionalism obtuz. Iar o naţiune puternică, la fel ca o persoană puternică, îi ajută pe ceilalţi să se ridice şi să fie independenţi", a spus Angelina Jolie, potrivit News.ro., citat de digi24.ro.
"Dacă guvernele şi liderii politici nu menţin în viaţă flacăra internaţionalismului astăzi, atunci noi, cetăţenii, trebuie să facem acest lucru. Asistăm la intensificarea unui val de naţionalism, deghizat în patriotism, şi la reapariţia unor politici care încurajează frica şi ura faţă de ceilalţi", a avertizat vedeta americană.
- Angelina Jolie a avut prima apariţie publică după despărţirea de Brad Pitt, într-un mesaj video (VIDEO)
- Anul divorţurilor celebre. Cuplurile care şi-au spus ADIO după ani de relaţie
- Brad Pitt, prima zi de naştere după divorţul de Angelina Jolie. Ce dezvăluiri au făcut apropiaţii
- Brad Pitt o acuză pe Angelina Jolie că expune viața privată a copiilor lor
- Angelina Jolie, mai fericită ca niciodată! Se distrează alături de copii în Colorado (VIDEO)
- Angelina Jolie riscă să o piardă pe Zahara, fetiţa pe care a adoptat-o când avea şase luni