Anglia, adversara Moldovei în preliminariile Campionatului European de tineret din 2015
Tinerele vedete ale lui Liverpool, Jonjo Shelvey şi Jordan Henderson vor veni la Chişinău! Naţionala de tineret a Moldovei se va duela cu Anglia şi în preliminariile Campionatului European de tineret din 2015. Tragerea la sorţi a avut loc la Nyon, în Elveţia.
În runda următoare se vor califica cele 10 naţionale clasate pe primul loc în grupă, dar şi cele mai bune patru echipe care vor ocupa locul doi. Cele 14 selecţionate vor juca barajul, iar şapte din ele se vor califica la turneul final din Cehia.
"Este o grupă dificilă. Va fi foarte greu să luptăm pentru primul loc, dar putem lupta pentru poziţia secundă. Avem şanse să luăm puncte cu Ţara Galilor şi Finlanda, dar pentru asta trebuie de muncit mult", a declarat ex-slecţionerul Moldovei U-21, Sergiu Chirilov.
"După alegeri ne vom aduna la o şedinţă, în care vom decide care sunt obiectivele. Desigur, vom încerca să ne fixăm obiective cât mai mari. Trebuie să ne luptăm pentru locurile 2-3", a declarat membrul Comitetului Executiv al FMF, Vladimir Ţincler.
Moldova va juca primul meci, în deplasare, pe 22 martie 2013 cu Ţara Galilor. Tinerii "tricolori" vor juca prima partidă de pe teren propriu, abia pe 10 septembrie la fel cu galezii. Anglia va veni în Moldova pe 9 septembrie 2014. Meciul cu englezii va ultimul pentru naţionala noastră în campania preliminară.