Ani de închisoare pentru doi MONŞTRI din Teleneşti. Ce i-au făcut unui om în vârstă
Procuratura raionului Teleneşti a demonstrat vinovăţia unui tânăr din satul Vadul Leca, care şi-a omorât consăteanul, fiind ajutat de un elev în clasa a IX-a.
Cazul a avut loc în luna decembrie 2014, când inculpaţii s-au înţeles să meargă la un consătean de 76 ani pentru a-i cere bani. Fiind sub influenţa alcoolului, au pătruns în locuinţa bătrânului şi profitând de faptul că stăpânul casei era de vârstă înaintată şi nu se putea apăra, cu o deosebită cruzime i-au aplicat lovituri cu pumnii peste diferite părţi ale corpului, cauzându-i leziuni corporale grave.
În continuare, unul dintre inculpaţi a încercat să abuzeze sexual bătrînul. În urma multiplelor traumatisme, victima a decedat, iar pentru a crea impresia că bărbatul a murit în incendiu, inculpaţii s-au deplasat a doua zi la casa acestuia şi i-au dat foc.
Inculpatul, în vârstă de 20 ani, a fost condamnat recent la 13 ani închisoare pentru patru capete de acuzare: tâlhărie, instigarea minorului la săvârşirea infracţiunilor, vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul victimei şi tentativa de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse.
Complicele acestuia, minor în vârstă de 17 ani, a fost recunoscut culpabil de comiterea tâlhăriei şi vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul victimei. Pentru aceste infracţiuni, elevul a fost condamnat la 7 ani închisoare în penitenciar pentru minori de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac, relatează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.