Animale eliberate din captivitate: Zeci de câini au ieşit pentru prima dată din laboratoarele în care au fost ţinuţi
Au văzut lumina soarelui pentru prima dată, după ce au stat închişi în laboratoare, fiind folosiţi pentru teste. Este vorba despre zeci de căţei care au fost eliberaţi de membrii unei organizaţii pentru protecţia animalelor.
Speriaţi şi nesiguri, 72 de câini şi-au părăsit, pentru prima dată, cuştile. Reacţia patrupezilor a fost surprinsă de camerele de luat vederi, iar momentul este emoţionant până la lacrimi.
Patrupezii din rasa Beagle au fost ţinuţi într-un laborator din Spania şi folosiţi pentru teste. Câinii nu au interacţionat niciodată între ei, iar cea mai mare parte a vieţii lor şi-au petrecut-o în captivitate. Operaţiunea de salvare a avut loc în luna iunie, iar în urmă cu o săptămână 40 de câini au ajuns în Statele Unite ale Americii, unde vor fi daţi spre adopţie.
Restul animalelor, cu vârstele cuprinse patru şi şapte ani, au fost oferiţi deja spre adopţie în Europa. Câinii din această rasă sunt deseori folosiţi pentru testarea diferitelor produse cosmetice.